Obișnuită să își consume natura într-o stare permanentă de autosuficiență mascată, într-o superioritate aproape obligatorie – dobândită prin statut -, retrasă în spații greu-accesibile, situate simbolic considerabil deasupra firescului, înalta clasă e, teoretic, imposibil de surprins în postura de obiect de observație vulnerabil ori lipsit de consistență. Propunem un unghi de vedere plonjant, de unde, membrii acestei categorii sociale restrânse și cosmopolite devin banale subiecte de analiză.

Ne așezăm într-un punct, undeva dincolo de deasupra, unde supraveghetorul ajunge supravegheat. Este un joc de contradicții în care artistul se poziționează, în același timp, mai sus, dar și mai jos față de înalta clasă. Artistul este distinct, dar, într-o oarecare măsură face parte din ea, în opoziție fundamentală față de valorile ei definitorii, însă parcă tânjind după recunoaștere.

Flavia Lupu, 2010