Space and time
Art yourself - 2013
Existăm într-un anumit spațiu și într-un anumit timp. Este un truism, adevărat. Nimic mai simplu și mai evident. Cele două coordonate se determină reciproc și generează destine direcționate sau haotice.
Spațiul are particularitatea de a fi un timp în desfășurare – îl conștientizăm în relație cu obiectele pe lângă care trecem sau de care depindem. La fel, timpul vieții trăite se derulează în funcție de intervalul petrecut într-un anumit loc.
Space and time s-a construit pornind de la examinarea necesității de schimbare în destine, atât la nivel personal, cât și la nivel colectiv. Temporal, momentul deciziilor este unul echivalent cu un declic mecanic care dă posibilitatea explorării de noi spații, fie ele fizice sau mentale.
Puternic reflexiv, pe alocuri chiar apăsător și intens senzorial, acest proiect expozițional pune accentul pe relația dintre noi și ceilalți, dintre prezență și absență, resimțită fară încrâncenare.
Folosit și în expozițiile anterioare, scaunul roșu are valență simbolică. Are rolul de a suspenda mișcarea, de a te ține pe loc, de a oferi răgazul pentru un moment de introspecție, dar și de analiză a celor din jur. Valoarea pozitivă sau negativă a clipei este o chestiune de interpretare, la fel cum persistența ei în memorie este variabilă.
Flavia Lupu, 2013