Pseudo picnic
INSULA LACUL MORII
Poveşti din Bucureşti
Cu ajutorul Google Maps ajungi oriunde foarte repede. Virtual. Vezi totul în ansamblu, de sus, de la o distanţă de aproape 20 de metri, în cazul în care zona este de interes. Aşa se face că, jucându-te cu rotiţa de la mouse, afli că Lacul Morii este de interes şi mai ales insula pe care o gazduieşte merită să fie văzută îndeaproape. La faţa locului însa, insula de pe Lacul Morii e o promisiune îngropată în gunoaie.
Pe hartă pare puţin, însă ajuns acolo, digul care serveşte drept drum către insulă pare că se lungeşte cu fiecare pas. Sunt aproape trei kilometri şi jumătate de la staţia tramvaiului 41 – Pod Ciurel.
Lacul Morii este cel mai mare din București, întinzându-se pe o suprafață de 246 hectare. Puțini cunosc adevărata istorie a acestui lac și modul în care a fost construit, dar mai ales blestemul pe care îl poartă. Atunci când a fost construit, regimul comunist a trecut peste cadavre, la propriu, pentru că a fost nevoit să demoleze una dintre cele mai frumoase biserici din București, Sf. Nicolae și să desființeze un întreg cimitir.
Ideea construirii Lacului Morii a fost una cât se poate de practică, s-a dorit protejarea capitalei de inundații. Pentru a-și atinge scopul, constructorii au fost nevoiți să-i oblige pe oameni să exhumeze mii de cadavre și să le mute în Cimitirul Giulești Sârbi. Astfel, Cimitirul Crângași avea să dispară pentru a lăsa locul unui lac.
Regimul comunist ordonase ca toți morții să fie mutați până la o dată fixă. Atunci când termenul limită s-a încheiat, buldozerele au întrat peste ceea ce mai rămăsese din cimitir. Trist este că foarte multe morminte au fost răvășite și astfel s-a creat psihoza blestemului. Oasele amestecate cu pământul răscolit erau peste tot, iar unii au luat ce au mai apucat, fără a şti măcar dacă osemintele erau sau nu ale celor dragi. În plus, biserica cu hramul Sfântului Nicolae a fost dărâmată chiar în ziua Sfinţilor Constantin şi Elena.