Proiectul de față este reprezentarea unui mod de raportare la lume, un soi de sondare interioară și exterioară a unor raporturi între real și fals, care presupune un refuz al evidenței.

Motivația pentru această temă are două rădăcini:

1. analiza potențialului materiei nespecifice picturii (nisip, pietriș, tencuială etc.)

2. raportarea la metodele semnificării. Acest ultim aspect presupune, în mod metaforic, o „neafișare” totală a ceea ce există. Este o reprezentare a unei memorii colective întrerupte, trunchiate sau care este evitată. De asemenea este o metaforă personală a detașării față de o lume palpabilă, cu o existență vie, reală și care de multe ori nu mai lasă posibilitatea existenței unui mister, o lume care „se arată” prea mult. Proiectul are la bază o serie de imagini ale unor exponate cu dintr-un muzeu de istorie, care au fost recompuse, piezându-și astfel funcția documentară.

Așadar, avem de-a face cu un conflict între aparență și esență, între ceea ce se arată și ceea ce nu se arată, între ceea ce este de la sine înțeles și ceea ce se ascunde – de aici relevanța titlului Epigrafica – un alt fel de mimesis.

Proiectul este despre un mod de raportare la limbaj, la materialul picturii, la artă ca o copie a realității și la realitate ca fenomen reconoscibil. Relația cu realul este o problemă de interpretare a ceea ce apare ca identic pentru o categorie largă de persoane, dar care se dovedește a fi un fapt personal și subiectiv.